Monica Mihai este din Buzău și este la finalul stagiului ei SEV din Polonia, orașul Lodz. Timp de șase luni a luat parte la activitățile Bibliotecii pe trei nivele – ”3 Pietra”, organizând activități cu vizitatorii bibliotecii sau cu copii, cluburi de cărți europene sau seri interculturale, alături de ceilalți voluntari. Gândurile ei, mai jos.
Înainte de a deveni voluntar SEV îți recomand să te gândești bine la proiectul pe care-l vei alege astfel încât să-ți contureze viitorul.
Hai să-i lăsăm la o parte pe oamenii cu care vei lucra pentru că, în primul rând, este vorba de tine. În viață, trebuie să fii conștient(ă) de faptul că, pentru persoana ta, TU vei fi întotdeauna pe primul loc. În momentul în care tu vei reuși să te iubești, să te apreciezi, să te controlezi și să-ți direcționezi energiile, vei fi în stare să-i ajuți și pe ceilalți.
Desigur, de multe ori se întâmplă să fi confuz și e în regulă, însă este vital să fii conștient că viața îți aparține și că poți face absolut tot ce-ți dorești atâta timp cât nu uiți o regulă foarte importantă: “what goes around comes around“.
Proiectul meu din Polonia se va finaliza în curând. Am locuit în Lodz din ianuarie și am lucrat într-o bibliotecă în care am avut șansa de a gândi și realiza workshop-uri pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani. Mi-am dorit să fiu trainer și obținusem certificarea cu 3 luni înainte de a pleca în Polonia.
Înainte de a veni aici, am vizualizat și celelalte proiecte SEV iar cel care mi se potrivea cel mai bine era acesta. A fost o perioada magică pentru mine pentru că am observat modul în care copiii reacționează în diferite situații. Poate și mai important a fost că am descoperit o nouă… Monica. E destul de complex ceea ce s-a întâmplat aici.
Mi-a plăcut foarte tare proiectul iar oamenii sunt minunați, probabil de-asta m-am simțit atât de bine aici. Totul a ajutat la dezvoltarea mea personala: lucrul cu copiii, cunoașterea unor varietăți de culturi, călătoriile… Personal sunt foarte mulțumita de experiența mea din Polonia… inclusiv de vremea de-aici… E mai frig in Romania!!!
Proiectele Serviciul European de Voluntariat au fost concepute pentru a vă ajuta pe VOI tinerii! Recomand acest tip de experiență! N-o ratați!
Salutări tuturor din.. Peru!
Sunt Sonia (24) și momentan mă aflu în Peru ca voluntar. Sunt aici din Noiembrie 2015 și voi sta pentru 1 an; pratic acum am trecut de jumătatea voluntariatului meu. Mi-am dorit foarte mult proiectul acesta. Am căutat un EVS timp de aproximativ 8 luni până am fost acceptată în acesta. Mi-am dorit să-mi fac EVS-ul în America Latină, dar sincer nu credeam că voi reuși. Și totuși… uite-mă aici!
Am plecat din România pe 1 Noiembrie 2015, cu destul de multe emoții, neștiind ce mă asteaptă. După un zbor de aproape 20 de ore am ajuns în sfârșit în Lima. Am fost socată de traficul de acolo. Locuind în București timp de câțiva ani, ai zice că sunt obișnuită cu traficul infernal. A doua zi seara, aveam autocarul către Huamachuco, un drum de aproximativ 14 ore. Chiar dacă am plecat cu taxiul aproape 40 de minute înainte (fiind foarte aproape de locul de unde urma să plece autobuzul), am ajuns cu 2 minute înainte să plece autocarul. De atunci am invățat că în Peru trebuie să-ți calculezi foarte bine timpul, dacă nu vrei să pierzi autocarul
După un drum larg am ajuns în sfârșit în Huamachuco, locul unde urma să-mi petrec următoarele 12 luni din viață. Huamachuco este un oraș miner așezat în munții Anzi. Cu aproximativ 60 de mii de locuitori, Huamachuco este la o altitudine de aproape 3300 de metrii. Din informațiile pe care le-am strâns înainte să plec din România, știam că mă voi simți rău când voi ajunge la această altitudine. Nu s-a intâmplat asta. Poate puțin obosită după drumul larg, dar altfel nu m-a afectat deloc altitudinea. Am coborât din autocar în Huamachuco, am trecut două străzi, și am ajuns în Proyecto Amigo. Am crezut atunci, și până astăzi am rămas cu aceași impresie, că Proyecto Amigo are cea mai frumoasă clădire din Huamachuco. Cu pereții exteriori pintați de copiii de aici, Proyecto Amigo este un loc primitor și vesel.
Din a doua zi am început activitățile și tot din a doua zi m-am îndrăgostit de ele. Proyecto Amigo este alcătuit din diferente activități. Finanțarea proiectului vine din brutărie, dulgherie, artesanie și o mică cafeterie unde se vând produsele brutăriei. Toate acestea vin în interesul copiilor care lucrează singuri sau alături de parinți în mină, în piață, magazine, restaurante sau chiar și singuri pe stradă vânzând acadele. Proyecto Amigo organizeaza pentru ei clase săptămânale de matematică, spaniolă, și câteodată engleză. Pe lângă asta facem fel de fel de activități cu ei, de la film forum, teatru de stradă până la activități formative despre igienă, sexualitate, abuz, etc. În fiecare zi, după amiaza, plecăm către cartierele în care locuiesc copiii cei mai săraci din Huamachuco pentru a petrece alături de ei aproximativ 2 ore, ore în care învățăm, ne jucăm, ne cunoaștem și vorbim despre diferente teme. Majoritatea copiilor provin din familii cu dificultăți financiare sau personale. De asemenea, aici o familie este compusă din minim 5 membrii. Am ajuns să cunosc familii care au 12 copiii. Mi se adresează deseori aceeași întrebare: „Și frații și surorile tale, unde sunt?” Întrebare la care eu răspund de fiecare dată.. „Sunt singură la părinți”. Le vine foarte greu să creadă că există familii cu un singur copil, cum sunt eu spre exemplu. Câteodată pentru că părinții lucrează ca să aducă mâncarea pentru ei, alteori pentru că au un singur părinte iar acesta de asemenea lucrează. Câteodată pentru că părinții nu se îngrijesc de ei, așa că nu au altă opțiune decât să se îngrijească unii pe alții.
Copiii de aici se cresc unii pe alții. Adesea copii de 10 ani vin la clasele pe care le organizăm cu frații sau surorile care au doar 2 ani. Pratic, se cresc unii pe alții.
Pe lângă activitățile pe care le facem cu copiii în toate după amiezile, avem multe alte activități la care lucrăm. Spre exemplu, eu acum lucrez la un proiect prin care alti voluntari din toate colțurile lumii pot veni aici pentru a ajuta proiectul. Asta implică multe informații de tradus, interviuri; pratic mult timp în fața calculatorului. Dar îmi place foarte multe; prin intermediul acestui proiect am comunicat cu voluntari din toate țările, am împărtășit idei, experiențe și sper să-i cunosc chiar aici în Huamachuco înainte de a-mi termina voluntariatul.
Pe lângă acest proiect, am terminat și un proiect fotografic despre muncile care se fac aici în Huamachuco de către parinți și copii. A fost foarte șocant pentru mine să văd copii de 9, 10 ani lucrând în condiții foarte dificile. Inclusiv am avut oportunitatea de a vorbi cu copii care lucrează alături de părinții lor în mină. Huamachuco este un oraș miner. La câțiva kilometrii de oraș există așa numitul „Cerro del Torro” (Muntele Taurului). Mineria în Peru se face cu cianură. Cianura este o substanță foarte periculoasă, fiind inclusă în lista celor mai periculoase substanțe. Aici oricine poate lucra cu cianură. În Peru există 3 tipuri de minerie: formală, informală și ilegală. În Huamachuco se pratică în principal cea informală și ilegală. Din păcate copiii sunt deseori expuși la această substanță, când merg și îi ajută pe părinții lor la lucrul în mină. Ei nu realizează riscurile la care se expun decât când e prea târziu. Una din principalele probleme de sănătate ale Huamachuquinilor (locuitorii din Huamachuco) este la plămâni. Seara, câteodată auzim exploziile care au loc în Muntele Taurului și vedem norul de praf care se formează și ajunge inclusiv unde locuim noi.
Pe lângă aceste probleme, Peru este o țară minunată. Cu toate că încă nu am avut oportunitatea să călătoresc foarte mult (urmează în lunile ce vin), tot ce am văzut până acum m-a impresionat foarte mult. Cel mai mult am fost și încă sunt impresionată de munții de aici. Nu se compară cu nimic ce am văzut înainte. Aș putea spune că înainte eram persoana care tot timpul prefera marea în locul muntelui. Acest lucru s-a schimbat de cand am ajuns în Peru. De fiecare dată când călătoresc din Huamachuco către Trujillo rămân absolut impresionată de munți. Alt lucru care cu siguranță îmi va lipsi foarte mult după ce mă voi întoarce în România, este mâncarea de aici. N-aș putea spune dacă este cea mai bună din lume, dar cu siguranță este în topul favoritelor mele. Pe langă faptul că au o varietate foarte mare de fructe și legume (au mai mult de 3000 de tipuri de cartofi), felul lor de a găti este complet diferit de ce știam eu. Am învățat foarte multe de la bucătăria Peruana, prin intermediul prietenilor și colegilor de aici, și sper să pot pune în practică în România măcar câteva din rețetele învățate aici.
Consider că un voluntariat în Peru, chiar și de câteva săptămâni, oferă multe de învățat celor care au curajul să facă acest pas. Iar dacă totuși nu se poate ca voluntar, cred că toți ar trebui măcar o dată în viață să vizităm această țară minunată: Peru.
———————
Sonia Tisu face parte din proiectul ”WWW- World Wise Web” un proiect coordonat de către o asociație din Italia, ce se desfășoară în mai multe țări extra-europene, și în care Team for Youth Association este parteneră. Pentru a citi mai multe despre experiențele voluntarilor incluși în proiectul ”World Wise Web” găsești AICI testimonialele lor (în limba engleză).
